Șofer sibian sancționat de polițiștii mureșeni în cadrul acțiunii 'TRUCK & BUS'. Transporta persoane fără a deține autorizație

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Mureș au continuat activitățile specifice în cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”, ce vizează verificarea legalității transportului rutier de persoane și mărfuri.

Astfel, la data de 9 mai 2025, în zona centrală a municipiului Târgu Mureș, polițiștii au oprit, pentru control, un microbuz condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta efectua transport public de persoane, contra cost, fără a deține autorizație conform prevederilor legale în vigoare.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii 38 din 2003R privind transportul în regim de taxi, cu amendă în valoare de 4.500 de lei, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului, ca măsură complementară.

Polițiștii mureșeni fac precizarea că activitățile desfășurate în cadrul operațiunii „TRUCK & BUS”, vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea activităților de transport ilicit.

Foto: IPJ Mureș

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing