Șoferi aflați sub influența alcoolului, depistați în trafic de polițiștii sălăjeni

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nuşfalău au oprit pentru control un autoturism condus de 45 de ani, din comuna Camăr, care se deplasa pe drumul județean 109P, în localitatea Camăr.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău.

La data de 4 martie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, un autoturism s-a răsturnat într-un șanț situat la intrarea în localitatea Chieșd.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 18 ani, din localitatea Chieșd, în timp ce se deplasa pe drumul județean 108F, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma evenimentului, nu a fost ranită nicio persoană.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing