Şoferul în stare de ebrietate, care a omorât două tinere pe DN 38, a fost arestat

Șoferul beat care în noaptea de marţi spre miercuri, 16 octombrie, a produs un accident rutier pe DN 38, între Techirghiol şi Agigea, soldat cu decesul a două tinere aflate într-un alt autoturism, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a informat joi, 17 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Bărbatul vinovat este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive, informează Agerpres.

„La data de 16.10.2024, ora 00:22, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul R.C. a condus un autoturism pe DN 38, dinspre oraşul Techirghiol către localitatea Agigea, iar când a ajuns la km 1 + 200 metri, din cauza neatenţiei în conducere şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a acroşat cu partea frontală a autovehiculului partea din spate a unui alt autoturism condus pe acelaşi sens de mers de către victima M.M., ce redusese viteza de deplasare, întrucât din sens opus se deplasa un autovehicul ce efectua un transport agabaritic.

Din reconstiturea faptelor, autoturismul condus de inculpat a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului deplasării, iar cel condus de către victima M.M. s-a răsucit pe carosabil şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a fost acroşat de partea frontală a capului tractor ce efectua transportul agabaritic", se arată într-un comunicat transmis de procurori.

Consecințele accidentului rutier au consemnat decesul la faţa locului al conducătoarei auto şi al pasagerei din dreapta ei, precum şi avarierea celor trei autovehicule implicate.

Inculpatul R.C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatului i-au fost prelevate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, la orele 1,55 şi 2,55, rezultatele fiind de 2,51 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,19 g/l alcool pur în sânge.

"S-a reţinut că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, întrucât prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa din data de 16.10.2024 s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea la datele de 30.07.2024 şi 01.08.2024 a infracţiunilor de violenţă în familie, distrugere şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu", se mai spune în comunicat.

În continuare sunt efectuate cercetări de către poliţişti judiciarişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa - Serviciul Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

;

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing