Suspecți pentru furt de material lemnos, trei sălăjeni sunt cercetați de polițiști
Trei persoane de 16, 45 și 50 de ani, din comuna Fildu de Jos, sunt cercetate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, după ce ar fi sustras peste 5 metri cubi de material lemnos.
Din cercetări, a reieșit că, la data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, cei în cauză ar fi sustras material lemnos dintr-o zonă forestieră din localiatea Fildu de Mijloc, pe care l-ar fi fasonat și încărcat într-o autoutilitară, cu care s-ar fi deplasat spre drumul comunal 67, la un moment dat rămânând blocați în nămol.
Fiind surprinși de către un reprezentat al Ocolului Silvic, aceștia au fugit de la fața locului, lăsând autoutilitara blocată în namol.
La scurt timp, în urma verificărilor efectuate de polițiști, cei trei au fost depistați.
Cu ocazia inventarierii materialului lemnos, a reieșit o cantitate de 5.48 metri cubi, din speciile fag și gorun, în valoare de aproximativ 1.470 de lei.
De asemenea, autoutilitara folosită a fost ridicată în vederea confiscării, conform Legii nr. 331/2024 privind Codul Silvic.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de avizul de însoţire a materialelor lemnoase sau fără provenienţă legală.
Foto: IPJ Sălaj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII