Sute de amenzi aplicate în Maramureș de Crăciun

Crăciunul în Maramureș nu a fost lipsit de incidente și s-a lăsat cu sute de amenzi aplicate de polițiști.

„În perioada 24 decembrie – 29 decembrie a.c., peste 800 de polițiști au acționat, la nivelul județului Maramureș, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru siguranța rutieră. Polițiștii au intervenit la 384 de evenimente, majoritatea semnalate prin apel unic de urgență 112.

Atât pe parcursul derulării celor 13 acțiuni executate, cât și în cadrul celorlalte activități desfășurate, polițiștii au aplicat peste 560 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 268.000 de lei. De asemenea, polițiștii au prins în flagrant 19 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.

Activitățile desfășurate pe drumurile publice au condus la depistarea șoferilor indisciplinați. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, 68 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, în conformitate cu prevederile legale. Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare”, arată IPJ Maramureș. 

Astfel de activități sunt desfășurate permanent de oamenii legii atât pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică în comunitate, cât și pentru siguranța fiecărui participant la trafic.


Etichetele acestui articol sunt amenzi, bilant, craciun 2024, stiri maramures, stiri baia mare

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing