Tânăr din Sâncraiu, reținut de polițiștii din Huedin. Aflat sub influența alcoolului, a pierdut controlul unui ATV și a ajuns într-un șanț
În data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a transmis: „Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi condus un ATV pe drumul comunal DC126, din direcția DN1R spre localitatea Sâncraiu. Într-o curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând într-un șanț de pe marginea carosabilului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.”
Foto: Captură video IPJ Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bucuriile întâlnirii
05.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII