Tânăr reținut pentru comportament agresiv

Un tânăr de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni precum tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

”La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din Baia Mare împreună cu cei din Recea au desfășurat o acțiune cu scopul de combatere a infracțiunilor săvârșite cu violență, pe raza localității Bozânta Mică. Totodată, activitățile au urmărit documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate în cadrul unor dosare penale, astfel fiind puse în executare trei mandate de aducere.

 

În cadrul aceleiași acțiuni, în urma administrării probatoriului de către polițiști, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 27 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză”, arată IPJ Maramureș.

Etichetele acestui articol sunt violenta, amenințare, reținut 24 ore

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing