Transportul public de persoane în zona metropolitană a Municipiului Zalău va deveni operațional de vineri, 15 noiembrie 2024

În vederea operării acestui serviciu din Municipiul Zalău, pe raza comunelor Crișeni, Meseșenii de Jos, Hereclean și Mirșid, Asociația Metropolitană de Transport Public Zalău a convocat, miercuri, 13 noiembrie, o întâlnire cu membrii Asociației.

În cadrul întâlnirii a fost semnat, de către toți reprezentanții UAT-urilor pe raza cărora se extinde transportul public de persoane, contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători cu SC Transurbis SA.

În prima fază de operare, până la furnizarea primului lot de 20 de autobuze electrice contractate de Municipiul Zalău, cu finantare prin PNRR (cu termen final de livrare data de 13.12.2025), serviciul se va desfășura în urban, conform programului existent în momentul de față, iar în zona metropolitană pe următoarele trasee (tur -retur) :

1. Gară – Crișeni – Cristur – Gârcei, cu o frecvență de 2 curse/zi;

2. Brădet – Ortelec – Moigrad, cu o frecvență de 2 curse/zi;

3. Gara Zalău – Aghireș – Meseșenii de Sus, cu o frecvență de 2 curse/zi;

4. Gara Zalău – Jandarmerie – Panic, cu o frecvență de 2 curse/zi.

 În faza a doua de operare, odată cu achiziția celor 20 de autobuze electrice noi, Serviciul va fi operațional la capacitatea solicitată de către fiecare comună membră a Asociațieți pentru a asigura nevoile de bază a tuturor cetățenilor (elevi / studenți, angajați, pensionari).

Astfel, vor fi operaționale următoarele trasee:

- 1 traseu tur -retur în comuna Crișeni, cu 5 curse zilnice;

- 2 trasee tur - retur în comuna Mirșid, cu 6, respectiv cu 3 curse zilnice;

- 2 trasee în comuna Meseșenii de Jos, cu 5 curse zilnice;

- 2 trasee în comuna Hereclean, cu 5, respectiv 6 curse zilnice.

La întâlnire au fost prezenți viceprimarii municipiului Zalău, Călin Cristian Forț și Nicolae Fazakas, reprezentanții comunelor Crișeni, Mirșid, Hereclean și Meseșenii de Jos, directorul Asociației Zona de Transport Metropolitan Zalău, Cristian Taloș, reprezentanții Societății Transurbis și directori din cadrul Primăriei Municipiului Zalău.

Etichetele acestui articol sunt stiri zalau salaj

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing