Uimitoarea expoziție „Transform Robots Alive” prezintă în Iulius Parc din Cluj-Napoca 14 roboți gigant, precum și multe alte surprize

Nu mai puțin de 14 roboți gigant s-au instalat în Iulius Parc și îi așteaptă pe clujeni să se bucure de o experiență interactivă specială. „Transform Robots Alive” este o expoziție inedită dedicată pasionaților de robotică și tehnologie, dar și pentru fanii personajelor din benzile desenate și jocuri video.

Până vineri, 11 octombrie 2024, în Iulius Parc ai ocazia să admiri 14 modele de roboți care ajung și până la 6 metri înălțime, dar ai parte și de o serie de activități epice: zonă de laser tag, mega trambuline, paintball, photobooth-uri cool și un colț creativ de desenat.

Uriașii roboți din Iulius Parc fac parte din seria R Rescuer din filme, benzi desenate și jocuri video, iar tu poți vedea îndrăgitele personaje: Bronkerson R-264 (Optimus Supreme), un robot de 6 metri, cunoscut pentru puterea sa și abilitatea de a distruge nave spațiale cu blasterul și toporul energetic, Waxanarus R-238, tot de 6 metri, unul dintre cei mai vechi roboți, înarmat cu un arsenal impresionant, inclusiv un tun cu plasmă și un lansator de rachete.

De asemenea, îi poți admira pe Pexiwald R-294, înalt de 4 metri, un povestitor neobosit și războinic curajos, și pe Brewster R-217, un strateg priceput care își poate amplifica forța în luptă. Fiecare robot are o poveste fascinantă, cum ar fi Drambot R-534, cunoscut pentru rezistența sa și contribuția la construirea unui buncăr subteran.

Intrarea la expoziție se face pe bază unui bilet, în valoare de 25 de lei pentru copii și 30 de lei pentru adulți. Biletele se pot achiziționa de la intrarea în Iulius Parc. Expoziția este deschisă în intervalul orar 10:00 – 20:00.

Potrivit legendei acestor roboți uriași, ei ar fi venit pe Pământ cu milioane de ani în urmă, după ce au călătorit prin mii de galaxii din Univers. Aceștia au devenit atât de populari printre oameni, încât s-au făcut benzi desenate despre ei, jocuri video, filme și desene animate, însă odată cu trecerea timpului, relația dintre oameni și roboți s-ar fi schimbat.

Vino la Iulius Mall Cluj și bucură-te de fantastica expoziție „Transform Robots Alive”!

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing