Un copil de aproape 2 ani a ajuns în UPU opărit cu apă fierbinte. Copilul a fost sedat, intubat și transferat cu un elicopter SMURD la București
Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud cu medic au intervenit astăzi în Viișoara, acolo unde, în urma unui apel, a fost anunțat un copil de doar un an de zile oprit cu apă fierbinte, fiind vorba de arsuri afirmativ de gradul 2, la nivelul feței, gatului și toracelui (arsuri cauzate de apă fiartă).
Potrivit Cameliei Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus astăzi, din cartierul Viișoara al municipiului Bistrița, un minor în vârstă de 1 an și 10 luni, conștient, în agitație psihomotorie, prezentând arsuri cu lichid fierbinte pe aproximativ 15% din suprafața corpului, în zona feței și toracelui anterior.
Copilul este sedat, intubat, cu funcții vitale stabile în acest moment și va fi transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII