Un minor de 16 ani și alți doi tineri sunt cercetați într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Trei tineri cu vârste de 16, 19 și 20 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați într-un dosar penal întocmit de oamenii legii sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au documentat activitatea infracțională a celor trei persoane și au efectuat șapte percheziții domiciliare în această cauză.

”Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în perioada 2024 – iunie 2025, persoana de 19 ani ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de mare risc sub formă de „cristal” (3-CMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița – Năsăud. Probatoriul administrat a relevat faptul că, în intervalul menționat, aceasta ar fi comercializat substanțele interzise și prin intermediul persoanei de 16 ani (minor). De asemenea, persoana de 16 ani ar fi procurat, oferit și vândut, în mod repetat, inclusiv către consumatori minori, același tip de drog de mare risc, cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei. Cercetările efectuate au arătat că, în intervalul 2022 – 2024, persoana de 20 de ani ar fi procurat și vândut diferite cantități de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), iar în perioada 2024 – iunie 2025 ar fi comercializat canabis și rezină de canabis (droguri de risc) cu 50 de lei pentru un gram”, se arată în comunicatul Poliției.

În urma celor șapte percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la data de 17 iunie 2025, în municipiul Bistrița, orașul Sângeorz Băi și comuna Maieru, au fost descoperite și ridicate peste 220 de grame de drog de mare risc (3-CMC), o cantitate de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.



COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing