Urșii vor avea un parc tematic în stațiunea Sovata.
Spațiul va fi construit din fonduri europene și va prezenta o expoziție complexă pentru popularizarea tuturor speciilor de urși, nu doar a celui brun, care este protejat de lege în România. Investiția este estimată la 2 milioane și jumătate de euro.
Reporter: Marcela German – Parcul tematic dedicat urșilor nu va adăposti animale vii, ci va miza pe educație și interactivitate, explică primarul orașului Sovata, Fülöp László Zsolt.
Fülöp László Zsolt: Am zis că oricum, dacă avem la Cluj, și am avut tot timpul urși, care era sigla orașului, avem blană de urs, atunci o să facem un parc tematic despre speciile de urși care trăiesc pe glob. Deci o să fie traseul în formă de urs, la cap este o construcție, intrarea, și în fiecare zonă a ursului o să prezentăm habitatul și chiar ursul, niște sculpturi, 3D.
Reporter: Finanțarea europeană este asigurată prin axa dedicată reconversiei zonelor industriale degradate, obiectivul fiind transformarea spațiului fostelor sere. Clădirile noului parc vor fi realizate din materiale naturale și vor urmări arhitectura peisajului local. Ideea îi încântă pe localnici, fiindcă pune în valoare cel mai faimos simbol al stațiunii, ursul, care în forma sa naturalizată de pe marginea lacului, era nelipsit din pozele turiștilor și din vederile din Sovata
Radio România
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII