Când spui „mare de la munte”, gândul meu se duce imediat la Colibița. Am scris de multe ori despre acel loc în care apa și muntele se întâlnesc într-un peisaj care pare desprins dintr-o altă lume. De această dată însă, Banatul Montan mi-a oferit o surpriză: am mai descoperit o „mare de la munte”. Se numește Văliug.
Dacă urci dinspre Reșița aproximativ 25 de kilometri, începi să lași în urmă aglomerația, căldura și zgomotul orașului. Drumul însuși devine o plăcere. Pădurea se apropie de șosea, copacii formează adevărate tuneluri verzi, iar aerul se schimbă aproape fără să-ți dai seama. În zilele acestea toride de vară, răcoarea muntelui este primul dar pe care îl primești.
Apoi apare lacul.
Lacul Gozna, pe care turiștii îl numesc simplu Lacul Văliug, se întinde între munți și creează senzația unei mări coborâte într-un decor montan. Nu este, desigur, o mare, dar are ceva din farmecul ei: apă, soare, pontoane, oameni veniți să se relaxeze și acel sentiment că pentru câteva ore ai lăsat în urmă toate problemele.
Apa, muntele și verdele din jur te duc într-o lume aproape de poveste.
Iar Văliugul este una dintre acele zone care au știut să se reinventeze. Dintr-un loc oarecare de popas, a devenit treptat o destinație turistică tot mai căutată. Au apărut pensiuni, cabane, restaurante, pontoane și spații de agrement care încearcă să răspundă unor categorii foarte diferite de turiști.
Unii caută liniștea muntelui, alții apa și soarele, alții muzica, petrecerile sau întâlnirile cu prietenii.
Și pare că fiecare își găsește aici locul.
Pontoanele de pe lac, unele dintre ele elegante și bine organizate, dau zonei un aer pe care poate nu te-ai aștepta să-l întâlnești atât de aproape de Reșița. Serviciile sunt diferite, în funcție de loc și de posibilități, dar impresia generală este aceea a unei destinații care a înțeles că turismul înseamnă mai mult decât un peisaj frumos.
Înseamnă să-i oferi omului un motiv să rămână.
Și oamenii rămân.
Din discuțiile cu localnicii am înțeles că, în ciuda perioadelor secetoase și a scăderilor nivelului apei, Văliugul nu pare să fi resimțit o diminuare importantă a afluenței turistice. Malurile arată, pe alocuri, că apa s-a retras, dar atmosfera de vacanță este aceeași. Weekendurile sunt căutate, pensiunile au clienți, iar lacul continuă să fie principalul punct de atracție.
Este o imagine interesantă într-o perioadă în care vorbim tot mai mult despre secetă, lipsa apei și schimbările climatice.
Lacul Gozna are, de altfel, propria sa poveste. Nu este un lac natural, ci unul creat prin construirea barajului de pe Bârzava, în perioada 1947–1953, pentru nevoile de apă ale zonei industriale a Reșiței și pentru producerea de energie. Astăzi, suprafața lacului se întinde pe aproximativ 66 de hectare.
Nu cred că avem nevoie de mai multe cifre pentru a înțelege povestea lui. Important este că o construcție ridicată cândva pentru industrie și energie a devenit, în timp, una dintre marile atracții turistice ale Banatului Montan.
Poate acesta este unul dintre paradoxurile frumoase ale locului.
Ceea ce a fost construit pentru nevoile unei epoci a devenit astăzi spațiu pentru relaxare, vacanță și bucurie.
Iar dacă vrei să uiți pentru câteva ore de toate crizele despre care auzim zilnic, o plimbare pe lac poate fi exact ceea ce trebuie. De pe apă, lumea pare altfel. Muntele se apropie, pădurea pare mai verde, iar grijile rămân undeva pe mal.
Văliugul nu înseamnă însă numai apă.
Înseamnă și muzică.
Apropierea de Gărâna și tradiția deja bine cunoscută a jazzului au adus în această parte a Banatului Montan un public aparte. Aici, muntele, apa și muzica au început să formeze o combinație care nu mai are nevoie de prea multe explicații. Vara, zona capătă o viață aparte, iar festivalurile și petrecerile de grup completează oferta turistică.
Și poate tocmai această diversitate explică de ce Văliugul a crescut atât de mult în ultimii ani.
Ai de ales.
Poți veni pentru o zi. Poți rămâne un weekend. Poți alege o pensiune retrasă, o cabană, un ponton, o terasă sau pur și simplu un loc de pe mal de unde să privești apa.
Poți să te plimbi.
Poți să asculți muzică.
Poți să stai la soare.
Sau poți să nu faci absolut nimic.
Și uneori tocmai acesta este adevăratul lux al unei vacanțe.
Am plecat spre Văliug cu imaginea Colibiței în minte și am descoperit că România mai are încă multe „mări de la munte”. Fiecare cu povestea ei, cu oamenii ei și cu farmecul ei.
La Colibița, muntele se oglindește în apă.
La Văliug, muntele pare că a coborât până în lac și l-a transformat într-o mare.
Iar dacă privești pentru câteva clipe de pe un ponton apa care se întinde între pădurile Semenicului, îți vine să uiți de drum, de caniculă, de crize și de toate știrile care ne urmăresc zilnic.
Rămâne doar apa.
Muntele.
Verdele.
Și sentimentul că, uneori, pentru a descoperi locuri frumoase, nu trebuie să pleci foarte departe.
Trebuie doar să pornești la drum.
COMENTARII