Vezi consilierii locali care s-au opus creditului de 120 milioane lei, luat de Primăria Baia Mare
În ultima ședință de Consiliu Local, aleșii orașului au adoptat proiectul de hotărâre, prin care Primăria Baia Mare va lua un credit de 120 milioane de lei, pentru a construi un așa-zis aquapark. Doi dintre consilierii locali s-au opus și doi s-au abținut, în timp ce restul au votat da.
” În ședința Consiliului Local, am votat împotriva proiectului care propune contractarea unui credit în valoare de 120 milioane lei, promovat de primarul Doru Dăncuș. Vreau să explic public de ce am luat această decizie și de ce cred că este esențial să punem STOP acestui tip de îndatorare hazardată.
Proiectul pentru care se dorește finanțarea NU vizează infrastructura educațională, sănătatea, cultura sau alte domenii strategice. Vorbim despre un presupus „aquapark” ce urmează să fie realizat într-un spațiu nepotrivit, fără capacitatea de a susține un astfel de proiect la standarde reale.
Specialiștii din domeniu spun clar: terenul nu permite construirea unui aquapark în adevăratul sens al cuvântului. Cel mult, se va realiza un ștrand extins, dar la un cost de investiție uriaș, demn de o structură mult mai complexă. Investiția prevăzută în devize este de peste 178 milioane lei (152 milioane lei ștrandul și 26 milioane lei parcarea de pe Câmpul Tineretului). Finanțarea asigurată din fonduri europene este de 32 milioane lei si poate ajunge pana la 64 milioane lei. Puteți analiza rentabilitatea.
În spațiul public circulă o informație falsă: că Baia Mare are un grad de îndatorare de doar 5%. Este un mod greșit și periculos de a raporta realitatea economică.
Reprezentanții BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) au spus clar săptămâna trecută că gradul de îndatorare trebuie raportat la veniturile proprii ale orașului. Doar aceste venituri sunt certe. Conform acestor calcule reale, gradul de îndatorare va ajunge la 96% în urma acestui credit. Practic, Baia Mare va deveni un oraș aproape complet dependent de datorii, cu o marjă de manevră aproape inexistentă pentru proiecte viitoare esențiale. Practic în Baia Mare se va întâmpla, prin îndatorare, ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la nivel național. Dar se pare că nu învățăm nimic din lecția națională unde acum trebuie găsite urgent reforme/disponibilizări etc”, a explicat Bogdănel Gavra, consilier local.
De cealaltă parte, edilul orașului spune că în sfârșit se va realiza un proiect așteptat de ani de zile de băimăreni.
”După mai bine de 20 de ani de promisiuni, bătălii și tergiversări, am onoarea și bucuria de a veni astăzi în fața băimărenilor și de a spune, cu toată convingerea, că proiectul Complexului Acvatic "Câmpul Tineretului" devine realitate. Contrar voinței câtorva consilieri locali care astăzi, în ședința Consiliului Local, au clacat și au arătat că, de fapt, nu își doresc ca băimărenii să beneficieze de o astfel de investiție. Până acum se mulțumeau doar să găsească motive puerile să nu-l vadă în șantier: ba că nu putem face rost de bani, ba că nu e profitabil, ba că nu e locul bun. Domnilor, nici reabilitarea școlilor și repararea străzilor nu aduce profit. Cu modul acesta de gândire, absolut nefericit, nu ar mai trebui să facem nimic în oraș”, a declarat Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ALARMA ÎN BISTRIȚA
07.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII