VIDEO Cum s-a petrecut tragedia de pe pârtia de schi de la Borșa

La Borșa un tânăr din oraș și-a pierdut viața după un accident petrecut pe pârtia de schi, când doi (trei de fapt) schiori s-au ciocnit.

„În virtutea dreptului la adevăr și a informării corecte, facem publice imaginile nefericitului eveniment petrecut pe Pârtia Olimpică de la Borșa în urma căruia un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața. Neatenția sau ghinionul a făcut ca trei schiori să se nimerească în același timp și același loc, să se ciocnească, iar urmările să fie fatale.
Ancheta declanșată de cei în drept va stabili adevărul, iar până la concluziile oficiale, orice speculație este inutilă și lipsită de respect față de cei implicați. Din considerație pentru familiile acestora, ne rezervăm dreptul de a nu comenta.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, spun cei de la Telegondola Borșa. 

Interesant este că nimeni nu a spus că de fapt ar fi implicați trei schiori, nu doi, cum s-a spus inițial. Pe filmare vedem că sunt trei schiori implicați. Nu înțelegem de ce nu s-a spus public acest detaliu până acum. 




Etichetele acestui articol sunt video, tragedie, partia de schi, borsa

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing