Zeci de persoane evacuate după izbucnirea unui incendiu la o locuință improvizată din Cluj-Napoca
Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit în cursul dimineții de joi, 31 octombrie, pentru a lichida un incendiu cu degajări mari de fum izbucnit pe strada Cantonului, la o locuință improvizată.
Pe strada respectivă locuiesc numeroase persoane de etnie romă care își fac de lucru în zona depozitului de gunoi Pata Rât. Conform ISU Cluj, în jur de 80 de oameni s-au autoevacuat, iar la fața locului au fost trimise trei autospeciale cu apă și spumă.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin pentru a stinge un incendiu care a cuprins mai multe locuințe improvizate de pe strada Cantonului din Cluj-Napoca. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 mp, fiind în mare parte lichidat, fără posibilitatea de extindere.
Forțele noastre caută eventualele focare ascunse, în urma acestui eveniment rezultând numai pagube materiale. Aproximativ 80 de persoane au reușit să se autoevacueze. La fața locului au fost trimise 3 autospeciale cu apă și spumă”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit cluj24.ro, incendiul puternic ar fi izbucnit din pricina unor surse de încălzire improvizate.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII