Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe, celebrată de polițiștii mureșeni
Miercuri, 18 iunie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, marchează Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe, o inițiativă lansată în anul 2019 de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (EUCPN), în parteneriat cu Europol și autoritățile naționale de aplicare a legii.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș a transmis: „Scopul acestei zile este de a informa cetățenii cu privire la măsurile de siguranță pe care le pot adopta pentru a preveni furturile din locuințe și pentru a-și proteja bunurile personale.
În județul Mureș, analiza situației operative indică un trend descendent al acestor fapte, fiind înregistrate 138 de furturi din locuințe în primele cinci luni ale anului 2025, cu 21% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. 56% dintre aceste infracțiuni au avut loc în mediul urban, iar 44% în mediul rural.
Cele mai frecvente metode de operare identificate de polițiști sunt forțarea sistemelor de închidere, ruperea butucilor, folosirea de chei potrivite, pătrunderea prin împrietenire și escaladarea ușilor sau ferestrelor. Bunurile cel mai des vizate de infractori rămân banii și bijuteriile.
Pentru marcarea acestei zile, polițiștii mureșeni, alături de jandarmi și polițiști locali, desfășoară activități de informare în comunitate, distribuind materiale preventive și discutând cu cetățenii despre metodele prin care își pot proteja locuințele împotriva infractorilor.
De asemenea, demersului i s-au alăturat și unități de învățământ școlar și preșcolar, precum Școala Gimnazială Târnăveni – clasa „Ștrumfilor” și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 Târgu Mureș. Copiii au redactat o scrisoare simbolică – „Scrisoarea casei pentru proprietarii acesteia” – care conține recomandări și sfaturi utile pentru protejarea locuinței proprii, dar și a celor apropiați.
În sprijinul campaniei de prevenire, a fost realizată și o integramă tematică, cu informații legate de siguranța locuinței. Aceasta este distribuită gratuit prin intermediul chioșcurilor de ziare, tuturor celor care achiziționează publicații tipărite.
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș reamintește cetățenilor importanța adoptării unor măsuri de siguranță simple dar eficiente, precum utilizarea sistemelor de închidere corespunzătoare, evitarea publicării pe rețelele de socializare a informațiilor privind plecările de la domiciliu sau a bunurilor de valoare deținute în locuință. Prevenirea rămâne cea mai bună apărare împotriva infractorilor
Nu uitați : Siguranța începe acasă!”
Foto: IPJ Mureș
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII