Ziua Națională a României, sărbătorită în județul Mureș
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor avea loc în principal duminică, 1 Decembrie, de la ora 12.00.
La Reghin însă, acestea vor debuta vineri, 29 noiembrie, cu un spectacol la Casa de Cultură Eugen Nicoară, programat de la ora 18.00.
„Vor participa Fanfara Municipiului Reghin, Ansamblul de Dansuri Populare „Doruri Reghinene”, Trupa Bliss, Andrea Carmen Doboş, Diana Gherman Duma, Frenz Elisa, Lorena Holcă, Alin Pop, Petrică Mureşan şi Grupul Muguraş de pe Gurghiu. Spectacolul va fi prezentat de Iulian Praja,” a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Reghin, Imola Grama.
Duminică, 1 decembrie, de la 10:00 la 12:00, în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș, puteți vizita o expoziție impresionantă de tehnică militară.
Evenimentul va începe cu o ceremonie militară și religioasă la ora 13.00, iar spectacolul ce va sărbători Ziua Națională este programat de la ora 17.00.
„Seara, începând cu ora 17:00, pe scena amenajată în Piața Victoriei va începe spectacolul festiv dedicat Zilei Naționale, unde vor evolua artiști îndrăgiți precum Veta Biriș, Ciprian și Mihaela Istrate, Cristian Țăran, Carmen Doboș, Marian Suciu, Alina Pinca, Antoanela Ferche-Buțiu și Liviu Buțiu, alături de Ansamblul „Flori Mureșene” și orchestra „Rapsodia Călimanilor”, sub bagheta dirijorului Lorant Bodor,” a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, Cristina Pruteanu.
La Sighișoara și Târnăveni vor avea loc ceremonii militare și religioase cu începere de la ora 12.00.
În plus, la Sighișoara va avea loc un spectacol folcoric susținut de Cristian Bucur și Irina Loghin pe esplanada Bisericii Ordoxe „Sfânta Treime”.
Spectacolul va avea loc în centrul municipiului Târnăveni şi va fi susţinut de Mihaela şi Ciprian Istrate şi de Ansamblul Jidvei România.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII