185 de misiuni pentru salvatorii clujeni în perioada 17-19 ianuarie 2025
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a desfășurat 182 de misiuni în perioada 17-19 ianuarie 2025. Dintre acestea, 37 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat nu mai puțin de 145 de cazuri medicale.
Printre cele mai importante misiuni, amintim intervenția din noaptea de vineri spre sâmbătă, la un accident rutier petrecut pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca. Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat pe plafon, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. În schimb, alte trei autoturisme au fost ușor avariate în urma accidentului. Nu au fost persoane care să necesite transportul la spital, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 ianuarie, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în comuna Iclod, unde un bărbat a fost prins sub un tractor. Ajunse la fața locului, echipajele operative au găsit victima, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Solicitarea a venit în jurul orei 00.30, iar la misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla.
În aceeași noapte, pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut pe raza localității Petreștii de Jos. Forțele noastre au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat și o femeie de aproximativ 20 de ani, conștienți și cooperanți, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de către echipajul SAJ. La misiune a luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
DRUMUL CLUJULUI
16.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII