Accident rutier în localitatea Aghireș. Două persoane au necesitat îngrijiri la o unitate medicală
La data de 19 august a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Aghireș, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificările preliminare efectuate au constatat că, o femeie de 30 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Căminului din localitatea Aghireș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentului efectuării virajului spre dreapta a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sensul opus, condus de un bărbat.
În urma accidentului rutier, ambii conducători auto, precum și un bărbat de 64 de ani și o femeie de 73 de ani, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspăectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII