Acțiune de amploare a forțelor de ordine în Turda

Razie efectuată de oamenii legii la Turda pe străzi și în baruri, care s-a lăsat cu amenzi drastice. Acțiunea inopinată a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 20 iulie, între orele 21:00 și 01:00.

Agenții din cadrul Poliției municipiului Turda, împreună cu inspectori de la ANAF și ANPC Cluj, au desfășurat o amplă acțiune de control în mediul urban, pe străzile dinTurda.  

Scopul acesteia a fost menținerea ordinii publice și combaterea ilegalităților din zona comercială. 

În total, au fost legitimate 66 de persoane și controlate 57 de autovehicule. Polițiștii au efectuat 27 de testări cu aparatul etilotest. În trafic a fost reținut un permis de conducere pentru comportament agresiv, potrivit foaiatransilvana.ro. 

În plus, au fost verificate două societăți comerciale care desfășurau activități de tip bar. Una dintre acestea a fost sancționată cu oprirea temporară a activității. Au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 13.000 de lei. 

De asemenea, inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au aplicat două amenzi – una de 2.000 de lei, însoțită de confiscarea unei sume de bani, și o alta de 12.000 de lei, cu o confiscare suplimentară. 

Angajații Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Cluj au constatat nereguli semnificative la una dintre unitățile comerciale, aplicând o amendă de 33.000 de lei și dispunând oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor. 

Foto: Poliția Română 

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing