Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii sălăjeni în cadrul campaniei ROADPOL „Focus on the road”
Începând de luni, 6 octombrie, și până la data de 12 octombrie, polițiștii rutieri din Sălaj continuă acțiunile preventive, în cadrul campaniei internaționale ROADPOL – „Focus on the road”, derulată simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Scopul acestei campanii este de a preveni accidentele rutiere cauzate de distragerea atenției la volan, o problemă tot mai frecventă în trafic, determinată în special de utilizarea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive în timpul conducerii.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că atenția trebuie concentrată permanent asupra drumului, iar orice activitate care poate distrage concentrarea poate avea consecințe grave, potrivit monitoruldesalaj.ro.
Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj recomandă tuturor participanților la trafic:
- să respecte regimul legal de viteză și semnificația indicatoarelor rutiere;
- să evite orice activitate care le poate distrage atenția în timpul conducerii;
- să folosească centura de siguranță, indiferent de distanța parcursă;
- bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice li se recomandă să circule doar pe pistele special amenajate sau, în lipsa acestora, cât mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului și să poarte echipament reflectorizant.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII