Admisă la facultatea de medicină, o tânără clujeancă își urmează pasiunea de a ajuta oamenii ca voluntar SMURD

În aceste zile a avut loc, la Cluj-Napoca, festivalul Untold. Sub coordonarea atentă a medicilor şi alături de asistenți, paramedici și pompieri, voluntarii SMURD oferă o reală mână de ajutor. Este vorba despre acei tineri care muncesc cot la cot cu echipajele şi nu cer niciodată vreun lucru în schimb.

În cazul multora dintre aceștia , voluntariatul le schimbă pașii în viață. Este şi cazul Neptinei Udrea, care s-a înscris în cadrul programului „Voluntar din Pasiune” încă din liceu. Tatăl ei, fost pompier și paramedic la Detaşamentul Turda al ISU Cluj, i-a deschis ușa către lumea salvatorilor. A învățat-o nu doar tehnici, ci și valori importante – empatie, răbdare, dar şi cum să rămână calmă în situații critice şi să ajute cu inima deschisă. 

„El m-a ajutat să îmi gestionez emoțiile și să îmi dezvolt gândirea critică. Datorită ajutorului lui am ajuns voluntara care sunt astăzi.” 

Iar de la voluntariat şi până la alegerea unui drum în viață a fost doar un pas. Neptina a fost admisă la Facultatea de Medicină din Sibiu.  

„Uneori mă simțeam neputincioasă la cazuri știind că sunt voluntară și nu am pregătirea unui medic. Asta m-a determinat să îmi doresc mai multe cunoștințe și o pregătire mai vastă pentru a putea face mai mult bine. În viitor vreau să continui să fac voluntariat la SMURD și să transmit mai departe această pasiune frumoasă”, spune Neptina.  

Reprezentanții ISU Cluj au transmis pe pagina Facebook a instituției:„Neptina este la datorie la Untold, pregătită să ajute, la fel ca toți colegii noștri. Dacă aveți nevoie de ajutor în festival, nu ezitați să ne cereți sprijinul!” 

Foto: ISU Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing