Aflat în stare de ebrietate la volanul propriei mașini, un bărbat din Cluj-Napoca a avariat alte trei autoturisme
În ziua de miercuri, 3 septembrie, în jurul orei 15:30, polițiștii din Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe strada Primăverii, din municipiu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, însă patru autoturisme au fost avariate.
Reprezentanții IPJ Cluj au transmis: „În data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, a fost înregistrat un accident rutier cu pagube materiale, în care au fost implicate patru autoturisme, pe strada Primăverii din municipiul Cluj-Napoca. Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a condus pe strada Primăverii, iar pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul auvehiculului acroșând trei autoturisme parcate.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, aflat la volanul unei mașini, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare pe fondul consumului de alcool, acroșând trei autoturisme parcate regulamentar.
La testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată alcoolemia de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care polițiștii l-au condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.”
În baza probatoriului colectat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit stiridecluj.ro, ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII