Alin Tișe, revoltat din cauza prețurilor din aeroport: "Hoție la altitudine mare. Tăcerea costă"

Alin Tișe - președintele Consiliului Județean Cluj, este revoltat din cauza prețurilor din aeroportul din București.

"Hoție la altitudine mare. Tăcerea costă. Azi am fost la București. Așa știam … Sau poate n-am fost… pentru că, între timp, realitatea a fost confiscată de niște costume scumpe cu buzunare adânci. Scumpe chiar și pentru mine care cândva purtam costume zilnic. Pe aeroport, nu m-a întâmpinat România, m-a întâmpinat tâlhăria oficializată. Un sandwich cât o zi de muncă. O cafea cât jumătate de pensie. O felie de pizza - 39 de lei. Un sistem în care hoția se facturează legal și se servește cu zâmbetul pe buze. Am înțeles imediat totul. Nu firmele mici care vând diverse produse în aeroport sunt vinovate. Nu comercianții care încearcă să supraviețuiască printre chirii de pe Lună și contracte de pe Marte", a scris Alin Tișe, într-o postare pe Facebook.


Vinovații sunt cei de sus, directorii, cocoțați în consilii de administrație ca-n turnuri de fildeș, cu salarii de zeci de mii de euro, plătiți să gestioneze un bun public pe care l-au transformat în terenul lor de vânătoare. Aeroportul e al statului. Al nostru. Dar statul suntem doar când plătim. Niciodată când decidem. O spun cu revolta unei persoane care este martora acestui sistem putred din România de câțiva ani și care a încercat, acolo unde a muncit, să schimbe în bine lucrurile. Unii oameni apreciază asta … Plătim, toți, prețul aroganței lor. Prețul tăcerii. Prețul nepăsării.
Ei iau dividende. Noi plătim diferența.

"Nu e capitalism. Nu e concurență liberă. Este jefuirea organizată a banului public. Aeroportul e România în miniatură: politruci fără nicio rușine, sfidători; sinecuri fabricate în birouri luxoase, iar jos, în realitate, oameni care-și vând orele vieții pe mărunțiș. Destul! Mergeți acasă, domnilor „competenți” ai jafurilor moderne! Duceți-vă în afaceri private și acolo dați-vă salarii de zei – dacă vă ține. Nu vă mai umflați buzunarele dintr-un sistem pe care-l sufocați! Vreau ALTCEVA pentru Țară! Vreau competență și profesionalism. Minți noi. Inimi treze. Oameni drepți. Vreau o Românie în care bunul-simț să fie lege, nu o glumă proastă. Vreau o Românie APT: Adevărată, Performantă, cu Țel. Și nu sunt singur", a scris Alin Tișe.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing