Amânări peste amânări în procesul penal al primarului Sorin Hognogi

Primarul comunei Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud, Sorin Hognogi, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru mai multe infracțiuni. Alături de primar, alte două persoane au fost trimise în judecată, la începutul anului 2023.

Conform portalului de judecată, cauza a fost amânată până acum de opt ori, primul termen de judecată fiind în data de 13 noiembrie 2023. Ultimul termen a fost în data de 27 noiembrie 2024, când s-a amânat din nou judecarea cauzei pentru data de 17 februarie 2025, orele 10:30 în vederea citării martorilor.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

HOGNOGI SORIN, la data faptelor primar al comunei Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată,

ȘOȘ IOAN-VASILE, la data faptelor inspector principal în cadrul primăriei comunei Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2018-2022, inculpatul Mizgan Marian-Constantin, la instigarea primarului Hognogi Sorin și cu complicitatea inculpatului Șoș Ioan-Vasile, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (adeverințe) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 268.721 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing