Amenzi de peste 26.000 de lei aplicate de polițiști în cadrul unor acțiuni de prevenire și control
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au desfășurat o acțiune pe raza comunelor Gârbou și Surduc, pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în mediul rural, prevenirea și combaterea faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român – Reprezentanța Sălaj.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 43 de persoane și au oprit pentru control 18 autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 26.800 de lei.
Totodată, pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
De asemenea, 7 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea clarificării unor situații, iar în urma activităților desfășurate a fost identificată o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt.
Exemplu semnificativ
În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou, a fost identificată o femeie, de 62 de ani, din comuna Gârbou, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate, a reieșit că, la data de 15 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în locuința unei femei din comuna Gârbou, profitând de neatenția acesteia, femeia de 62 de ani i-ar fi sustras dintr-un portmoneu suma de 1.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-ar fi comis fapta, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale care se impun.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
RENAȘTE CUNUNA?
25.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII