Antreprenorii mureșeni pot accesa granturi între 300.000 și 8.000.000 de euro

Începând cu data de 1 noiembrie, ora 11, se pot depune proiecte în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii pot obține granturi între 300.000 și 8 milioane de euro pe proiect, a explicat pentru RTM purtătorul de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărginean: 

„Având în vedere existența unor resurse financiare neconsumate pentru dezvoltarea IMM-urilor în cadrul Programului de Tranziție Justă la nivelul județului Mureș, autoritatea de management a programului a decis relansarea acestui apel de proiecte pentru investiții privind dezvoltarea IMM-urilor, care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă.” 

ADR Centru organizează în 10 octombrie, la Târgu Mureș, un eveniment de informare dedicat potențialilor solicitanți de finanțare, potrivit radiomures.ro. 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing