Asociație înființată de un pompier militar din Reghin: Sprijin real pentru zeci de familii vulnerabile

Nicu Gliga, pompier militar de la Detașamentul Reghin al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, a înființat o asociație non-profit, „Ibănești Orizonturi Noi”, prin care ajută sute de persoane și familii vulnerabile din țară, în special din comunele de pe Valea Gurghiului, în timpul său liber.

Nicu are 45 de ani și, de mai mult timp, prin Asociația „Ibănești Orizonturi Noi”, încearcă să adune donații din țară pentru a ajuta copiii și familiile aflate în dificultate, precum și vârstnicii singuri, atât cu tratamente medicale, cât și cu cele necesare mersului la școală sau traiului zilnic, în special din comunele Ibănești, Gurghiu, Hodac și Solovăstru. 

„Îmi place să fiu activ în comunitate, nu trebuie să deții o funcție neapărat publică în administrația comunei ca să poți sprijini comunitatea. Prin Asociația 'Ibănești Orizonturi Noi' noi încerc să mă informez despre toate persoanele vulnerabile care le avem în comunitate, și nu numai în comunitatea noastră, la Ibănești, ci în toată comunitatea Văii Gurghiului și ținem o evidență.  

Colaborez foarte bine cu persoanele de la asistența socială de la comunele Ibănești, Gurghiu, Hodac și Solovăstru, cu care colaborăm și care îmi spun care sunt problemele reale și care sunt cele mai grave - familii cu copiii bolnavi, vârstnici singuri și tot felul de probleme sociale pe care le încercăm să le rezolvăm.  

Astfel, pot să spun că ajutăm și administrațiile locale. Cred că dacă statul și-ar face treaba, adică să aibă grijă de persoanele vulnerabile cu adevărat, așa cum ar trebui, noi, ca asociație, n-ar mai trebui să funcționăm”, a declarat presei Nicu Gliga. 

Detalii suplimentare aici: agerpres.ro 

Foto: Facebook/ Asociația "Ibănești Orizonturi Noi" 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing