Autostrada dintre județele Cluj și Sălaj, exclusă din PNRR
Porțiunea dintre Nădășelu și Poarta Sălajului din A3 rămâne cu finanțare incertă, fiind eliminată de pe lista proiectelor alimentate integral din acest program.
„Proiectele care rămân finanțate 100% din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt Autostrada Moldovei (A7), tronsoanele Focșani – Pașcani, Autostrada Lugoj – Deva (A1), secțiunile D și E (tunelurile de la Margina – Holdea) – infrastructură rutieră; tronsonul Cluj – Episcopia Bihor; un lot din tronsonul Arad – Timișoara – Caransebeș (Lugoj – Timișoara) – infrastructură feroviară.
În privința proiectelor excluse parțial sau total din PNRR, nu va fi returnată nicio sumă deja cheltuită. Astfel, România nu va rambursa cei 2,3 miliarde de euro investiți în proiectele deja finalizate sau aflate în stadiu avansat de execuție.
Printre acestea se numără Autostrada Buzău – Focșani (A7) – finalizată și deschisă circulației; lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat și dat în circulație; secțiunile Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8); secțiunile Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania); loturile 1, 3 și 4 din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș.
Toate aceste proiecte vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană”, conform comunicatului emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI).
Detalii suplimentare aici: transilvaniabusiness.ro
Foto: YouTube/Asociația Pro Infrastructură
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII