Bărbat dat în urmărire națională și internațională, reținut de polițiștii din Șimleu Silvaniei
Polițiștii din Șimleu Silvaniei au oprit miercuri, 9 iulie, o autoutilitară, condusă de un bărbat din localitatea Pusta, iar ocazia controlului efectuat, în interiorul acesteia, a fost găsit un alt bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că pe numele acestuia exista un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, acesta fiind urmărit național și internațional.
El era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani și șapte luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.
Deși mandatul a fost emis de Judecătoria Șimleu Silvaniei în cursul lunii aprile 2025, inculpatul nu s-a prezentat la organele de poliție în termen de 7 zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.
Acesta a fost predat polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj în vederea introducerii în Penitenciarul Satu Mare pentru executarea pedepsei.
Activitatea polițiștilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII