Bărbat din Gherla arestat de polițiștii clujeni pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor asupra unui bărbat din Alba

Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat cu un briceag pe alt bărbat, într-un parc de joacă din Cluj-Napoca, cauzându-i leziuni care necesită 55-60 de zile de îngrijiri medicale.

„În data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 15.00, un bărbat de 42 de ani, domiciliat în județul Alba, ar fi fost agresat fizic de o persoană necunoscută.

În fapt, în timp ce se afla în incinta unui parc de joacă situat în spatele unui imobil de pe strada 21 Decembrie 1989, din municipiul Cluj-Napoca, bărbatul ar fi fost înțepat în zona toracică cu un obiect tăietor-înțepător, fiindu-i provocată o leziune, motiv pentru care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În urma activităților desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida, în aceeași zi, în jurul orei 17.45, a fost identificat un bărbat de 30 de ani, domiciliat în municipiul Gherla, ca fiind persoana bănuită de comiterea faptei.

Acesta a fost depistat în localitatea Sânnicoara, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, care ar fi fost folosit în timpul agresiunii.”

Conform Pachetului de pe lângă Tribunalul Cluj, la data de 7 iulie, față de inculpat s-a pus in mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit clujust.ro.

„În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut că, inculpatul, la data de 06 iulie 2025, în timp ce se afla intr-un parc de joacă, loc special amenajat pentru distracţie şi agreement, a exercitat acte de agresiune asupra unei persoane, cu un obiect tăietor-inţepător, tip briceag, cauzându-i leziuni ce necesită 55- 60 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus in primejdie viaţa; prin actele de agresiune exercitate, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică.”

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing