Bărbat din Sărmășag, reținut de polițiștii din Zalău pentru săvârșirea a patru infracțiuni
La data de 5 august a.c., în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din comuna Sărmășag, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, furt și lipsire de libertate în mod ilegal.
În fapt, la data de 5 august a.c., în jurul orei 08.50, un tânăr de 29 de ani, din județul Satu Mare, a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că, în timp ce se afla în extravilanul localității Valea Pomilor, a fost urmărit și agresat fizic de mai multe persoane.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, între tânărul de 29 de ani și un alt tânăr de 30 de ani, din comuna Sărmășag, ar fi existat un conflict pe fondul căruia, tatăl tânărului de 30 de ani, un bărbat de 47 de ani, din comuna Sărmășag, s-ar fi deplasat în locația arătată mai sus, însoțit de un bărbat de 43 de ani și o femeie de 45 de ani, unde l-ar fi surprins pe tânăr.
În încercarea de a fugi, tânărul s-a urcat în autoturismul său, însă a fost acroșat de către autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani, iar cele trei persoane l-ar fi agresat fizic, l-ar fi imobilizat și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Ulterior, tânărul de 29 de ani a reușit să fugă, toți cei implicați fiind identificați la scurt timp de polițiștii sosiți la fața locului.
Bărbatul de 47 de ani urmează a fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lână Judecătoria Zalău în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale atât a bărbatului de 47 de ani, cât și a celor 2 persoane implicate.
Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII