Bărbat reținut de polițiștii din Turda pentru agresiuni într-o sală de jocuri de noroc

În data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 33 de ani, din municipiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, bărbatul, aflat într-o sală de jocuri de noroc din municipiu, ar fi agresat fizic un bărbat de 34 de ani, lovindu-l cu palma și cu pumnul în zona feței, pe fondul unui conflict spontan.  

Faptele au fost comise în spațiu public, în prezența mai multor persoane, tulburând ordinea și liniștea publică. 

În același context, un alt bărbat de 37 de ani, ar fi agresat fizic un client al sălii de jocuri, prin împingeri și îmbrânciri, lovindu-l de perete și de bar. Ulterior, în data de 2 octombrie a.c., acesta a fost încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranță, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Cluj. 

Marți, 7 octombrie a.c., în urma prezentării în fața procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, bărbatul a fost plasat sub măsura controlului judiciar pentru 60 zile. 

Foto: Captură video IPJ Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing