Bilanțul misiunilor din weekend ale pompierilor sălăjeni

În perioada 21-23.11.2025, salvatorii sălăjeni au gestionat 43 de situații de urgență înregistrate în județ.

Într-un comunicat de presă publicat luni, 24 noiembrie, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Sălaj a transmis: „Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină la 32 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, iar echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii. De asemenea, s-au efectuat controale privind prevenirea situațiilor de urgență, acțiuni de informare preventivă în teren, s-au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării a 2 evenimente sportive, precum și alte tipuri de intervenții realizate în sprijinul comunității.         

Vineri, la ora 10:41, a fost anunțată, prin numărul unic de urgență 112, producerea unui incendiu în bucătăria unei locuințe din localitatea Ip. 

După sosirea la fața locului, pompierii Gărzii de Intervenție Nușfalău au constatat că incendiul se manifesta la o butelie cu GPL. În urma intervenției, pompierii au evacuat în siguranță două butelii cu GPL și au efectuat măsuri pentru eliminarea efectelor negative ale incendiului, precum și pentru ventilarea spațiilor afectate. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scăpări de gaze combustibile. 

O persoană aflată în stare de panică a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, aceasta refuzând transportul la spital. 

Pentru a preveni astfel de accidente, care se pot solda cu tragedii, pompierii reamintesc cetățenilor următoarele măsuri preventive de siguranță la utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate. Este strict interzis:    

- utilizarea furtunurilor de racord defecte, poroase, fisurate, îndoite sau fără coliere și garnituri corespunzătoare; 

- racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire fără reductor de presiune; 

- amplasarea buteliilor lângă surse de căldură sau în bătaia directă a razelor solare; 

- depozitarea sau utilizarea buteliilor la temperaturi ce depășesc 40°C; 

 - utilizarea buteliilor în subsoluri (gazul lichefiat este mai greu decât aerul); 

- manipularea sau transportul buteliilor în poziție orizontală, răsturnarea ori lovirea acestora; 

- folosirea buteliilor și accesoriilor în stare defectă; 

- transvazarea gazului din butelie în alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate; 

- încălzirea buteliilor cu apă caldă, abur sau flacără pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta poate provoca explozia; 

- spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.); 

- efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun. 

Vă reamintim, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU.” 

Foto: ISU Sălaj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing