Cadavru descoperit pe malul unui lac din județul Cluj. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea persoanei decedate

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la descoperirea unui cadavru pe malul unui lac situat pe raza localității Chinteni.

În urma sesizării, a fost constituită o echipă complexă, formată din polițiști ai Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care au efectuat cercetarea la fața locului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.

Cu ocazia cercetărilor efectuate nu au fost descoperite probe, mărci traumatice ori leziuni de violență care să indice o posibilă cauză de agresiune de natură să-i fi provocat decesul.

În prezent, se desfășoară activități pentru identificarea cadavrului și clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia.

Totodată, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde va fi efectuată expertiza medico-legală.

Foto: Wikimapia

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing