Centrele rezidențiale pentru copii cu deficiente neuropsihiatrice din Mureș, înlocuite cu case de tip familial

Consiliul Județean Mureș a aprobat, miercuri, 29 ianuarie, înființarea a șase servicii sociale Case de Tip Familial, după desființarea a cinci centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din Târgu Mureș, Ceuașu de Câmpie și Petelea.

Măsura a fost luată în urma sancțiunilor impuse de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mureș de relocare a celor 63 de copii cu dizabilități, după acuzațiile formulate de Centrul pentru Resurse Juridice.

Trei dintre serviciile sociale case de tip familial din Târgu Mureș vor avea maximum 12 locuri, cel de la Ceuașu de Cîmpie va avea 10 locuri, cel din Petelea va funcționa cu 10 locuri, iar la Sâncraiu de Mureș se va înființa o astfel de casă cu opt locuri.

„Aceste centre care se desființează au fost vizitate până acum de sute de ori de toate organele sau instituțiile care au drept de control și întotdeauna au găsit totul în regulă. Acum s-au constatat anumite lucruri pentru care AJPIS-ul a emis un proces-verbal cu anumite măsuri care obligatoriu trebuie realizate, cu relicențierea acestor centre. DGASPC Mureș este pe partea de protecție a copilului cel mai mare din țară, iar la adulți este pe locul 2 pe țară.

Și până acum, la toate controalele care au fost, angajații DGASPC Mureș au fost felicitați pentru ceea ce au realizat în județul Mureș. Sunt județe care au 10% cât avem noi (…). La București, la diferite ministere m-au întrebat cum de la Târgu Mureș sunt atât de mulți copii și atât de mulți adulți cu dizabilități în aceste centre (…). Județul Mureș, în ultimii 20 de ani, a creat tot mai multe posibilități ca să vină în ajutorul acestor familii care au membri cu dizabilități.

  Aici iarăși fac o paranteză, s-a vehiculat în presă că se rup copiii din cadrul familiar. Nu, acești copii sunt aduși ori de la spital direct, ori de către familie, pentru că nu au posibilitatea să aibă grijă de aceștia”, a declarat președintele CJ Mureș, Peter Ferenc, în plenul ședinței, citat de Agerpres.

Foto: Cuvântul Liber

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing