CFR Călători mărește lista trenurilor anulate
CFR SA va anula alte de trenuri de la CFR Călători, pe lângă cele anunțate deja luni, 20 octombrie.
Începând cu luna noiembrie, numărul trenurilor aflate în circulație se va putea reduce cu aproximativ 100. Datoriile CFR Călători față de CFR SA sunt de 100 milioane lei pentru utilizarea infrastructurii. Aproape cincizeci de trenuri Regio ale CFR Călători sunt suspendate temporar începând de marți, 21 octombrie, și sâmbătă, 25 octombrie, potrivit unui comunicat din partea companiei feroviare. Circulația a 24 de trenuri InterRegio va fi întreruptă din zilele de 7 și 8 noiembrie.
Această măsură vine ca urmare a „neachitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.), conform obligațiilor contractuale”, se arată într-un comunicat al CFR Infrastructură. „La această dată, sumele restante aferente achitării T.U.I-ului se ridică la 100.203.237,65 lei”, mai transmit reprezentanții companiei. Potrivit comunicatului, circulația trenului va fi reluată atunci când CFR călători va achita restanțele acumulate.
Lista trenurilor care vor fi suspendate din data de 21 octombrie, aici: edupedu.ro
Foto: CFR Calatori
CELE MAI CITITE ȘTIRI
PARISUL APLAUDĂ EXCELENȚA
25.10.2026
PARISUL SE PREGĂTEȘTE DE „RĂZBOI”
24.10.2026
PARISUL ESTE TRIST ASTĂZI
26.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII