Cluj-Napoca vrea să interzică fumatul în spații publice, pe modelul Milano. Emil Boc: „Acum analizăm cadrul legal”

Cluj-Napoca intenționează să interzică fumatul în anumite spații publice, precum parcuri, locuri de joacă, baze sportive, inspirându-se din legislația aplicată de Milano. Inițiativa a fost anunțată de primarul Emil Boc, care a spus că cei mai mulți locuitori sunt de acord cu ideea.

„Obiectivul nostru este de a interzice fumatul în parcuri, locuri de joacă, baze sportive. Modelul există deja la nivel european, acum analizăm cadrul legal din România, dacă el ne permite fără o lege naționala, ca printr-o hotărâre de consiliu local să putem face acest lucru”, a declarat Emil Boc, pentru Digi24.

Edilul a spus că această măsură trebuie implementată gradual, după o dezbatere publică.

Se vor amenaja spaţii speciale pentru fumători, similare celor din aeroporturi, a mai explicat Emil Boc.

„Mă gândesc chiar cu asigurarea în unele zone, parcuri mari, baze sportive mari, așa cum avem în aeroporturi, a unor locuri unde să poată cei care doresc să fumeze să aibă un spațiu precis delimitat”, a spus Emil Boc.

Dacă ideea va fi implementată, Cluj-Napoca va deveni primul oraș din România care interzice fumatul în spațiul public.

Iniţiativa este inspirată de modelul orașului italian Milano, care a interzis de la 1 ianuarie 2025 fumatul în spațiile publice, chiar și pe stradă, dacă nu se păstrează o distanță de cel puțin 10 metri față de alte persoane.

Cei care nu respectă interdicția riscă amenzi de la 40 la 240 de euro, potrivit ANSA.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing