Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș (CJSU) a aprobat ridicarea interdicției de funcționare a unităților de învățământ din localitățile afectate de salinitate
La solicitarea unităților administrativ-teritoriale afectate de creșterea salinității râului Târnava Mică privind reluarea activității de către unitățile de învățământ, în special în vederea redeschiderii grădinițelor și creșelor, și având în vedere că nivelul salinității s-a menținut constant sub valoarea de 1500 mg/l, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș (CJSU) a aprobat ridicarea interdicției de funcționare a unităților de învățământ din localitățile afectate începând cu data de 7.07.2025. Inspectoratul Școlar Județean Mureș va pune în aplicare hotărârea CJSU.
Furnizarea apei menajere prin rețeaua publică, operată de compania Aquaserv, a fost reluată anterior acestei decizii, odată cu stabilizarea parametrilor de salinitate.
Se subliniază că, în cazul în care valorile de salinitate vor depăși din nou limita admisă și furnizarea apei menajere va fi temporar sistată, Inspectoratul Școlar Județean va decide, în regim de urgență, suspendarea activității unităților de învățământ până la reluarea alimentării cu apă.
Precizăm că apa furnizată prin rețea este destinată exclusiv uzului menajer, iar apa potabilă va fi asigurată de către autoritățile locale (UAT-uri), cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” Mureș și din cantitatea furnizată de la Administrația Rezervelor de Stat și Probleme Speciale
Situația furnizării apei menajere
Furnizarea apei menajere din Stația de Tratare Târnăveni (STAP) continuă, întrucât concentrația de cloruri în râul Târnava Mică se menține sub pragul de 1500 mg/l, conform monitorizărilor curente. Astfel în data de 04.07.2025 la ora 8,00 nivelul clorurilor se prezenta astfel:
- la priza de captare Fântânele : 488 mg/l
- la priza de captare Târnăveni : 411 mg/l
Intervenții desfășurate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiș, București-Ilfov, Sălaj, Sibiu, Maramureș, Bihor, Brașov, Suceava și Neamț, a distribuit, în perioada 02. iunie– 03 iulie 2025, un total de 15.776.600 litri de apă, astfel:
- Apă potabilă – 8.889.200 litri
- Apă menajeră – 5.518.200 litri
- Apă pentru adăpat animale – 1.369.600 litri
Doar în data de 03 iulie, s-au distribuit 478600 litri de apă, repartizați astfel:
- Apă potabilă – 380.400 litri
- Apă menajeră – 13.500 litri
- Apă pentru adăpat animale – 85.100 litri
Contribuția companiei Aquaserv SA
Compania Aquaserv SA Târgu Mureș a continuat livrarea apei potabile din Uzina Cipău, asigurând un total de 1.562.000 litri în perioada 02 iunie– 03 iulie 2025, din care 72.000 litri au fost livrați doar în data de 03 iulie.
Puncte de distribuție a apei potabile
În prezent, sunt operaționale 84 de puncte de distribuție a apei potabile, număr care poate fi ajustat în funcție de nevoile comunităților.
Locațiile acestora pot fi consultate:
Link puncte distribuție apă potabilă aici
Link puncte distribuție apă menajeră
Monitorizarea mediului și a biodiversității
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Mureș informează că au fost continuate activitățile de monitorizare a impactului salinității asupra speciilor și habitatelor.
În această etapă, s-au efectuat observații privind prezența elementelor de biodiversitate în amonte de podul CFR din Sângeorgiu de Pădure, în cadrul ariei naturale protejate ROSCI0297 – Dealurile Târnavei Mici–Bicheș.
Observații preliminare:
- S-a constatat că vegetația ripariană nu prezintă, deocamdată, semne vizibile de afectare cauzate de concentrația crescută de săruri din apă.
- În punctul de monitorizare situat în amonte de localitatea Chibed, au fost observate macroinvertebrate în număr redus pe fundul apei, precum și puieți de pește, aflați într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare. În schimb, în zona situată mai sus de acest punct, nu au fost identificate forme vizibile de viață acvatică.
- Precizăm că aceste observații nu constituie rezultate ale unor studii științifice detaliate, ci au fost realizate cu scopul de a semnala, în mod orientativ, prezența sau absența elementelor de biodiversitate în condițiile poluării actuale cu apă salinizată.
Monitorizarea calității apei
Administrația Bazinală de Apă Mureș monitorizează zilnic calitatea apei în 18 secțiuni ale râurilor Târnava Mică, Târnava Mare și parțial ale râului Mureș. În 4 secțiuni aflate pe raza județului Mureș se efectuează măsurători zilnice ale conductivității și ale concentrației de cloruri.
Autoritățile județene și instituțiile partenere rămân mobilizate și acționează coordonat pentru protejarea sănătății publice și a mediului în județul Mureș. Activitățile vor continua în regim permanent până la remedierea completă a situației.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Adrian
10.10.2025De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni
la articolul Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat
Szabo Angela
28.09.2025Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...
la articolul David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)
HALASTAUAN EMIL-VANEA
02.09.2025Nicusor Dan s-a tinut de promisiune: TVA a rams 19 la suta. Diferenta de 2 la suta este Taxa lui Bolojan (TLB). Atata doar ca domnul pres. nu stie sa se justifice. Iar alegatorii care l-au votat nu cunosc atributiile presedintelui Romaniei!
la articolul Domnule premier Bolojan, ne mișcăm și noi mai cu talent sau tot amenințăm cu demisia?
mt
18.07.2025Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.
COMENTARII