Concurență acerbă la admiterea studenților internaționali la UMF „Iuliu Hațieganu”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță încheierea concursului de admitere pentru candidații internaționali. Anul acesta, 3152 de tineri au candidat pentru a ocupa unul dintre cele 605 locuri scoase la concurs pentru programele de studii de licență în limba franceză (355 de locuri) și limba engleză (250 de locuri), din anul universitar 2025-2026. Numărul celor interesați să studieze la universitatea clujeană a crescut semnificativ, cu aproape 500 de candidați, comparativ cu anul precedent.
UMF „Iuliu Hațieganu” este universitatea din România cu cel mai mare număr de studenți străini – peste 3.300, provenind din 60 de țări de pe 6 continente. Anul acesta, instituția sărbătorește 25 de ani de la înființarea liniei de studiu în limba franceză în cadrul Facultății de Medicină. Aceasta a debutat cu doar 15 studenți și a ajuns în prezent la peste 1.500 de studenți francofoni.
Candidații din acest an au provenit din 96 de țări, cei mai mulți venind din Franța, Germania, Elveția, Canada, Tunisia, Belgia, Israel, Marea Britanie, Maroc și Algeria. Aceștia au putut opta pentru trei specializări cu predare în limba engleză sau franceză: Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
La programul de studiu Medicină, au fost disponibile 400 de locuri și au fost evaluate 1282 de dosare. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea Medicină în limba franceză, cu 5 candidați pe un loc. La Medicină Dentară s-au înscris 1184 de candidați pentru 125 de locuri, iar concurența cea mai mare a fost tot la linia de studiu cu predare în limba franceză, unde au concurat aproape 13 candidați pe un loc. La programul de studiu Farmacie în limba franceză au fost scoase la concurs 80 de locuri, la care s-au înscris 111 candidați.
„Finalizarea concursului de admitere pentru studenții internaționali confirmă și în acest an, încrederea deosebită pe care tinerii din întreaga lume o acordă universității noastre. Suntem încântați de interesul lor tot mai crescut și de diversitatea culturală pe care aceștia o aduc comunității academice de la UMF „Iuliu Hațieganu”. Printr-un proces educațional riguros, centrat pe formarea competențelor clinice, pe simulare medicală și învățare aplicată, pregătim viitorii profesioniști din domeniul sănătății să răspundă provocărilor medicinei moderne, oriunde în lume. Investim constant în infrastructură, în digitalizare, în parteneriate internaționale și în programe de mobilitate. Diplomele universității noastre, recunoscute internațional, sunt garanția unei educații de calitate și a unei cariere de succes. UMF „Iuliu Hațieganu” rămâne un reper de excelență în învățământul medical, deschis către lume și dedicat performanței”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Admiterea candidaților internaționali s-a desfășurat printr-un concurs de evaluare a performanţelor profesionale și a realizărilor personale. La nivelul fiecărei facultăţi, comisia de admitere a evaluat candidații pe baza unor criterii de selecţie generale la nivel de universitate şi a unor criterii specifice pentru fiecare facultate în parte. Candidații s-au putut înscrie online, pe o platformă dedicată, iar din cei 3152 de candidați înscriși, 2577 au avut dosare eligibile.
Au putut aplica cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai statelor terţe, care au absolvit un liceu acreditat în ţara de origine, a cărui diplomă să permită accesul la studii universitare în ţara respectivă şi să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei din România. Competenţa lingvistică a candidaţilor a trebuit dovedită în mod obligatoriu printr-un certificat recunoscut la nivel internațional.
Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se bucură de recunoaștere internațională prin mai multe acreditări prestigioase. Astfel, atribuirea diplomei de calitate „Label CIDMEF” de către Conferința Internațională a Decanilor Facultăților de Medicină Francofone a consolidat prestigiul instituției și a contribuit semnificativ la atragerea unui număr tot mai mare de studenți francofoni. De asemenea, calitatea educației oferite este validată și prin evaluarea externă realizată de către Asociația Școlilor de Medicină Europene și Agenția pentru Acreditarea Programelor de Studii în Inginerie, Matematică și Științe Naturale, conform standardelor WFME. În plus, recent a obținut acreditarea din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating (IAAR), agenție recunoscută de Federația Mondială de Educație Medicală (WFME – World Federation of Medical Education).
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
FOTBALUL, POLITICA ȘI ANTRENORII (Pamflet)
25.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII