Conducători auto aflați sub influența alcoolului și implicați în evenimente rutiere, cercetați de polițiștii sălăjeni

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 06.00, Poliția municipiului Zalau a fost sesizată prin apel unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Andrei Mureșanu, din municipiul Zalău.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce se deplasa pe strada Andrei Mureșanu, a lovit un autoturism care se afla staționat, cel din urmă fiind proiectat în gardul unui imobil.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Ceretările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier.

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, un autoturism care se deplasa pe drumul județean 108A, în afara localității Românași, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț.

La fața locului, a fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Zalău.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concetrație de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recolarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing