Consiliul Județean Cluj sprijină finalizarea lucrărilor de construire a clădirii Mănăstirii Nicula
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară continuării și finalizării lucrărilor de edificare a clădirii Mănăstirii din localitatea Nicula, comuna Fizeșu Gherlii.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Deși construirea clădirii Mănăstirii Nicula a început acum mai bine de 20 de ani, lucrările au suferit întârzieri și întreruperi, cauzate, în principal, de lipsa fondurilor necesare. Îmi doresc ca autorizația emisă de noi să contribuie la finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor ce vizează această Sfântă Mănăstire emblematică pentru ortodoxia românească”.
Până în prezent au fost executate doar o parte din lucrările autorizate anterior, respectiv structura de rezistență, șarpanta și învelitoarea, dar și o parte din finisaje. Pentru integrală finalizare a lucrărilor, noua autorizație de construire emisă de Consiliul Județean Cluj va permite continuarea lucrărilor de realizare a finisajelor interioare și exterioare, dar și realizarea amenajărilor interioare, respectiv a instalațiilor.
Lucrările rămase de executat, cu o valoare estimată de peste 4.000.000 de lei, sunt eșalonate pe o durată de 24 de luni, potrivit comunicatului publicat miercuri, 3 septembrie, de Biroul de presă al C.J. Cluj.
Foto: Consiliul Județean Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
A doua zi după victorie
13.10.2026
MOZART LA BISERICA EVANGHELICĂ DIN BISTRIȚA
12.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII