Controale efectuate de polițiști și jandarmi în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Amenzi aplicate în valoare totală de 6.000 lei

Polițiștii clujeni, sprijiniți de jandarmii și polițiștii locali, au desfășurat, în data de 9 octombrie a.c., o acțiune amplă de verificare a mijloacelor de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca, în intervalul orar 16:30 – 19:30.

Motivul acestei acțiuni a fost prevenirea faptelor de furt, vandalism, agresiune și distrugere a bunurilor din autobuze, dar și creșterea siguranței pasagerilor, potrivit zcj.ro. 

La razie au participat polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, polițiști locali, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca și angajați ai Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (CTP). 

În timpul acțiunii respective au fost oprite pentru verificări 25 de mijloace de transport și legitimate 47 de persoane. În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat aproximativ 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de circa 6.000 de lei. 

Reprezentanții IPJ Cluj au subliniat faptul că astfel de acțiuni vor fi reluate periodic, cu scopul de a spori siguranța și confortul pasagerilor care folosesc transportul public în comun. 

Foto: IPJ Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing