Copil rămas fără mamă, după ce o femeie s-a aruncat de la balconul unei unități medicale din Cluj-Napoca
La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 08.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească de pe strada Crișan, din municipiu, o femeie ar fi căzut de la înălțime.
„Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este o femeie de 39 de ani, din Republica Moldova.
Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul femeii.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Personalul medical de la Clinica Pediatrie II ar fi asistat la întreaga scenă și au fost martori la saltul în gol al femeii. Copilul acesteia a ajuns acum în grija reprezentanților DGASPC, în condițiile în care femeia ar fi din Republica Moldova, iar tatăl nu a putut fi contactat.
Polițiștii vor elucida în zilele următoare motivul care a împins-o pe femeie să facă acest gest extrem, potrivit stiridecluj.ro.
Foto: UMF Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII