CUPA ROMÂNIEI: Victorie cu ”forcepsul” pentru FCSB la Bistrița. A fost 3-1 dar Gloria merita mai mult după golul controversat de la final

Stadionul JEAN PĂDUREANU a vibrat aseară sub presiunea primului meci de nivel superior jucat de Gloria Bistrița în Cupa României

FCSB pleacă acasă cu cele trei puncte după un meci alert, stresant,  scor 3-1, însă echipa antrenată de Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu a demonstrate că are spirit de luptă demn de aplauzele pe care le-a primit din partea celor peste 7.000 de spectator prezenți la meci.

Am urmărit cu foarte mare atenție jocul FCSM, oarecum în detrimentul alor noștri, și mi-a fost clar: nu au jucat la nivelul unei campioane, astmatic uneori, fără a reuși și asta în mai multe rânduri, să construiască un atac cu finalizare clară, evidentă, adică să ne fie superiori. La nivelul loturilor și a vip-urilor fecesebiste, meciul trebuia încheiat la finele primei reprize cu 3-0, dar FCSB s-a chinuit rău de tot, înscriind un gol din penalty: FCSB deschide scorul de la 11 metri, transformă Denis Alibec de la punctul cu var, după un penalty acordat, aparent, eronat în favoarea campioanei României. Lovitura de pedeapsă este dictată după o cădere în careu a lui Șut, după o presupusă intervenție a lui Bambock. Jucătorul FCSB acuză că e călcat, dar reluările arată că fotbalistul gazdelor nu îl atinge. Golul adduce zâmbetul pe fața lui Gigi, așa că, după ce Otega ratează incredibil, deși, practic el alunecă la șase metri de poarta lui Zima, Thiam punctează cu un șut cu stângul din partea dreaptă a careului mare al Bistriței.

Final incendiar!

Repriza a doua ”funcționează” sub semnul lui  Mensah, cel care  reduce din diferență pentru Gloria Bistrița, de la 11 metri. Primim penalty-ul după un fault în careu al portarului Zima asupra lui Peter. Din păcate vine și minutul 79, cu acel gol controversat pe final, efortul eroic al bistrițenilor a fost tăiat de golul lui Stoian (Min. 90), care a refăcut diferența de două goluri: 1-3. Faza a fost marcată de controverse, reluările sugerând un posibil offside la pasa lui Bîrligea, într-un meci fără VAR.

Momente Cheie:

Start Lansat: FCSB deschide scorul din penalty (Alibec, Min. 25), o decizie contestată care a aprins spiritele. Thiam majorează diferența (Min. 45), stabilind scorul pauzei, 0-2.

Ocazie Irosită: Gazdele au avut șansa de a egala înainte de pauză, dar King Otega  (Min. 40) a alunecat exact în momentul șutului, irosind o oportunitate uriașă.

Luptă Onorabilă: Sub comanda lui Nicolae Grigore și Ionuț Mazilu, Gloria Bistrița  s-a prezentat onorabil la debutul în Grupele Cupei României. Spectacolul a fost garantat!

FCSB se impune, dar Bistrița Năsăud demonstrează că nu este o victimă ușoară!

Caseta tehnică: CS Gloria Bistrița: Raul Avram – Ieșeanu, Burdeț (cpt.), Vișinar – R. Mogoș (Pîrvulescu 66′), Bambock, F. Cristea (Chiorean 66′), Șofroni – Effiom (Chukwu 66′), Jimmy King Otega, Peter.  Rezerve: Greab – Cavar, V. Alexandru, Salka, Mensah. Antrenor: Nicolae Grigore

FCSB: Zima – Graovac, Ngezana, Dăncuș, Kiki – Edjouma, Șut (Alhassan 46′) – Miculescu (Stoian 65′), Olaru (cpt.) (Tănase 62′), Thiam (Politic 46′) – Alibec (Bîrligea 46′).  Rezerve: Udrea – Cercel, Pantea, Radunovic.  Antrenor: Elias Charalambous

 


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Ioan Godja

15.04.2026

Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...

15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei

Florian Cosoiu

13.04.2026

samara

26.01.2026

"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...

Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing