Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea a peste 2,6 milioane de lei de la Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare
Curtea de Apel Cluj a decis luni, 29 septembrie 2025, confiscarea sumei de 2,6 milioane lei de la Cătălin Cherecheș, fost primar al municipiului Baia Mare, reprezentând avere nejustificată.
„Admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanța nr. 2/28.11.2019 pronunțată în dosarul nr. 520/33/2019 împotriva persoanei cercetate Cherecheș Cătălin, în contradictoriu cu statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Integritate. Constată că persoana cercetată a dobândit nejustificat suma de 2.685.708,318 lei și, în consecință, obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, conform portalului instanțelor de judecată.
Sentința vine după șase ani de procese, de la momentul în care Agenția Națională de Integritate a stabilit că fostul edil nu poate justifica o sumă mare din avere.
Detalii suplimentare aici: monitorulcj.ro
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII