Datoria de a salva nu are program

Luni, 27 octombrie 2025, în jurul orei 13:15, plutonier adjutant șef Iosif Dacian Ioan se afla acasă, în timpul liber, și stătea pe balcon când a observat producerea unui accident de circulație pe o stradă din apropiere, în municipiul Zalău.

O femeie aflată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, a fost lovită de un autoturism. 

Fără ezitare, Dacian a coborât imediat la fața locului, s-a asigurat că a fost apelat numărul de urgență 112, apoi a evaluat rapid starea victimei, acordându-i măsurile de prim ajutor calificat. Aceasta era conștientă, dar vizibil speriată și declara că a fost lovită la nivelul capului și nu își  mai simte picioarele. Pompierul i-a imobilizat zona cervicală pentru a preveni agravarea eventualelor leziuni și a încurajat-o până la sosirea echipajului medical de terapie intensivă mobilă, care a preluat-o și a transportat-o la UPU SMURD Zalău. 

Gestul său prompt și profund uman subliniază încă o dată faptul că pompierii rămân salvatori în orice moment, fie că poartă sau nu uniforma. Pentru ei, respectul pentru viață și spiritul de solidaritate nu sunt doar valori, ci mod de a fi.  

Colegul nostru, în vârstă de 48 de ani, este pompier în cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Ileanda din anul 2007. 

Suntem mândri să te avem în familia salvatorilor sălăjeni! 

Text și foto: Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Sălaj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing