De Ziua Armatei Române, liderii AUR Bistrița-Năsăud au depus o jerbă de flori la Monumentul Eroilor din piața Petru Rareș.
Sâmbătă, 25 octombrie, liderii AUR Bistrița-Năsăud împreună cu deputatul Tiberiu Boșutar și secretarul general Nicolae Predescu au depus o jerbă de flori la Monumentul Eroilor din piața Petru Rareș. Cu această ocazie, deputatul și președintele AUR Bistrița-Năsăud, Tiberiu Boșutar a făcut și o declarație de presă:
”Am ținut să fac această declarație cu onoare și mândrie. Fac parte din acea generație de bărbați care a îndeplinit serviciul militar, pe care l-am efectuat chiar aici, la Bistrița, lucru pe care nu-l consider întâmplător. Astăzi, am adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru țară, precum și celor care își fac datoria militară din respect și dragoste față de glia strămoșească. Alături de colegii noștri de la organizația județeană a AUR, am depus o coroană de flori simbolică. Nu suntem mulți prezenți aici, și acest lucru nu mă miră, pentru că, spre necazul nostru, am ajuns de râsul lumii.
Trăim într-o țară în care Armata este condusă de oameni care nu au făcut armata. Același lucru îl pot spune despre conducători care trăiesc în concubinaj sau despre oameni care nu au copii. De asemenea, nu pot să nu remarc că și Ministerul Mediului este condus de oameni care nu au văzut în viața lor și nu știu ce se întâmplă în păduri.
Cu toate acestea, putem face o pauză, măcar în aceste zile de sărbătoare și în memoria eroilor care ne-au lăsat o țară. Să plecăm capul și să spunem câteva cuvinte din suflet. Dumnezeu să-i odihnească pe cei trecuți și să le dea putere celor de azi ca să luptăm pentru a avea o Românie normal”.
Reamintim că: Instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, ziua de astăzi are o conotație aparte în istoria militară a României, aducându-ne aminte de eliberarea totală a teritoriului național de sub ocupația hortisto-fascistă, la 25 octombrie 1944, grație eroismului celor 525.000 de militari români angajați în cea de-a doua conflagrație mondială, dintre care peste 58.000 au fost uciși sau răniți pe câmpurile de bătălie.
Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua Aviaţiei şi Forţelor Aerine, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi specialităţi – în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii civile.
Acest lucru se datorează respectului de care se bucură armata română în rândurile tuturor cetăţenilor, fapt probat de prezenţa sa constantă pe primele locuri în sondajele de opinie, ca o instituţie în care oamenii au încredere şi pe care o preţuiesc, înţelegându-i menirea şi necesitatea.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
15.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII