Despre moguli vechi şi noi sau o istorie nefardată a presei post-decembriste

Budeanu însă, cu ștate vechi în presă, e un mogul penal: a fost condamnat pentru corupție în dosarul Hidroelectrica – Elena Udrea (link 2 în comentarii).

Dar de ce atâta fierbere deontologică în generația mea… nu pricep, că Budeanu e un mogul la fel de breaz ca toți ceilalți care îmi vin minte acum. Răsfoiesc din memorie, pe repede înainte, cum s-a născut industria media românească influentă după lovitura de stat din ’89. Sau revoluție. Sau ce-o fi fost ea.

Eu împart istoria media post-decembristă în trei capitole: Dinozaurii, Mogulizarea, Influensăreala. Pe fondul noii împărțeli mondiale și al afacerilor de război, prinde contur un nou capitol de istorie, și e din ce în ce mai palpabil: Deep State media.

1. DINOZAURII

Începutul a fost cu prima garnitură de comuniști și securiști, care au acaparat activele statului, condus cândva de Ceaușescu. Câteva exemple:

– Dumitru Tinu, apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, lider timpuriu al redacției Adevărul, fosta Scînteia, avea să devină în timp acționar majoritar al ziarului. Moartea lui Tinu rămâne sub semnul întrebării și astăzi. Moștenirea lui s-a lăsat cu cântec, procese, răfuieli;

– Dan Adamescu, pe lângă România Liberă (plimbată și prin acționariat nemțesc), a crescut businessuri în alte sectoare – ex. electroretail, asigurări, imobiliare, construcții, industria hotelieră. A fost unul dintre cei mai influenți prim-capitaliști ai României. Pare că i-a încurcat pe neo-capitaliștii dospiți sub Băsescu, așa că l-au mazilit;

– Adrian Sârbu, aka Shogunul, i-a combinat pe americani la PRO TV după ce fusese pe cai mari cu Petre Roman și Ion Iliescu în momentele fierbinți din decembrie ’89 și la mineriade. Sârbu l-a combinat și pe Ion Țiriac în afacerile lui pentru o vreme. A cumpărat cu un pumn de dolari fostele studiouri Buftea, a crescut businessul de cinema, advertising, divertisment. A construit un imperiu, Media Pro, fentând datoriile către stat, în timp ce băga în ventilator propagandă americănească.

Cu toate astea, PRO TV (din care a ieșit progresiv), Mediafax (acum al lui Budeanu) și Ziarul Financiar (unde Sârbu l-a băgat în schemă pe Dan Șucu de la Mobexpert, alt dinozaur) au scris istorie.

– Dan Voiculescu (fondatorul Antenelor), aka Felix și tăticul USL, prima monstruoasă coaliție PSD-PNL, e Secudinozaurul suprem. A dat-o la pace cu noua Securime, sub Iohannis. Acum, Antenele (și nu doar ele) dau din coadă la ce se comandă de la centru. Atacurile la Antena 3 au încetat. Nu îi mai spune nimeni “Latrina 3”, ci Antena 3 CNN. Afacerea lui Voiculescu acum e happy-happy, joy-joy cu USR și PNL, promoterii campaniei de ură “anti-latrine”.

Nu doar trustul fondat de Voiculescu, ci toată presa mainstream influentă care mănâncă o pâine de la Guvern, de la partide, din fonduri UE și de la marile afaceri face acum ce făcea și pe vremea lui Adrian Năstase și Ion Iliescu: “comunicare strategică”;

– Un Dinozaur notabil din anii ’90 e Ion Cristoiu, care a dat lovitura cu Evenimentul Zilei și știrile lui false – oamenii stăteau la coadă la chioșcurile de ziare în anii de după comunism.

Însă Evenimentul Zilei avea să devină o forță pe segmentul quality. Sub Dan Turturică, a schimbat soarta alegerilor din 2004, ajutând vizibil camarila lui Băsescu să se instaleze la butoane și să acapareze domenii strategice: servicii, retrocedări, energie, justiție, media etc.

Cu Nicușor Dan instalat la Cotroceni, Băsescu is back in business – l-a susținut pe Dan vizibil în campanie, interesul lui declarat fiind pentru justiție.

Cristoiu rămâne un dinozaur de conținut “pe target”. Când a încurcat în momente-cheie, i s-a astupat gura.

2. MOGULIZAREA

Apare când România începe să se scuture de praful anilor ’90 și să îmbrace drapelul albastru cu steluțe galbene. Publisherii străini (ex elvețienii de la Ringier, editorul Libertatea), în perioada de boom a presei tipărite, aveau un model de business în cap, bazat pe publicitate, vânzări din mare tiraj și abonamente, dar lupta cu dinozaurii locali îmbârligați politic, deveniți moguli între timp, nu li se părea echitabilă. N-avea cum să fie.

Pe lângă Adrian Sârbu (Media Pro) și Dan Voiculescu (Intact) amintiți mai devreme, alți moguli influenți ai acestei epoci sunt Sorin Ovidiu Vântu, care-i cumpără pe Cațavenci (se construiește trustul Realitatea-Cațavencu) și Dinu Patriciu (Adevărul Holding). Moguli cu dinți de rechini, conectați la sectorul financiar, petrol, sindicate, Delta Dunării, fotbal, advertising, retail, Ucraina ș.a.m.d., dar mai ales implicați în politică, fără cortină.

Mogulii au înflorit după intrarea în UE, o perioadă de efervescență economică. Însă influența și cărămizile de cash proveneau din tunurile date în alte zone ale economiei, ex FNI, „dormiți liniștiți” (Vântu), respectiv Rompetrol (Patriciu) sau Bancorex (familia Păunescu).

Tot în epoca asta scoate capul Dan Diaconescu cu OTV-ul lui, grație hitului Enigma Elodiei. Ca și Vântu, Diaconescu era mai vechi în presă (ex. o perioadă la Cotidianul, la finalul anilor ’90), dar televiziunea îi aduce notorietate și îl aruncă în liga mogulașilor politici, cu probleme penale mai târziu.

Toți mogulii au avut, de fapt, probleme de natură penală.

În epoca Mogulizării, toată presa “quality” făcea bășcălie de OTV, de “Știrile de la Ora 5” ale PRO TV-ului și de manelele promovate la TV de Adrian Sârbu și Silviu Prigoană (PDL-istul lui Băsescu).

Prin Sârbu și Prigoană încep să se vadă, pe sticlă, și primele legături între mass-media, politica mare și interlopii vremii.

Aproape două decenii mai târziu, adică în zilele noastre, cam toată presa mainstream fabrică și împrăștie conținutul pe care îl ironizau în epoca Mogulizării: conținut ieftin, stil OTV, spamează cu “Știri de la ora 5” – crime, violuri, intoxicări, știri false, can-canuri și interlopăreli… Budeanu, Ghiță, Andronic au accelerat tendința.

De notat că, tot în perioada de boom a industriei media, intră în forță grupul Digi (RCS-RDS) al lui Zoltan Teszári, “miliardarul fără chip” de origine maghiară. Mai întâi, pilonul afacerii media este distribuția de conținut (cablul TV), dar televiziunea va deveni miezul influenței media.

Două porecle date postului Digi 24, care circulă printre ziariști, fac fotografia acestui nou pol de putere în media și politică: „a doua televiziune de stat”, respectiv „UM24”.

3. INFLUENSĂREALA

Este capitolul care întoarce industria media cu susul în jos, din cauza avansului tehnologic, când consumul se mută pe telefon, iar puterea – la algoritm. Americanii sunt primii care dau semnalul că influența presei tradiționale e în picaj. În 2019, ei vând cel mai important vector de influență, PRO TV, unui miliardar ceh controversat, cu puternice legături cu China, Rusia, dar și SUA, și cu afaceri în România.

Dictatura algoritmului decimează industria media, lansează vectori noi de influență, fracturează distribuția conținutului, scade calitatea, amplifică falsul, propaganda devine norma, iar manipularea e core business.

Cei mai influenți moguli în epoca asta nu au fețe – Big Tech și oamenii din umbră, din servicii, care împânzesc afaceri, universități, ONG-uri etc. Liviu Dragnea începe să vorbească despre Statul Paralel, dar e luat la mișto. Însă războiul serviciilor secrete interne și externe – pe afaceri, instituții, dosare și putere – este palpabil.

În acest capitol al industriei media, în perioada Iohannistă, un loc aparte îl ocupă sectorul de cinema. Regizorul Tudor Giurgiu – care devenise vizibil și influent când a condus televiziunea publică, după jumătatea anilor 2000 – prinde cheag solid în afacerile private, grație perfuziei conectate la banii publici și legilor cu dedicație din pixul lui Emil Boc, cățelul lui Băsescu.

Devenit un fel de daddy al noii media românești în regimul Iohannis, Giurgiu spală imaginea manelelor la TIFF. Manelele și interlopăreala – de care presa quality fugea mâncând pământul sub marii moguli, acum două decenii – nu mai sunt subiect de făcut mișto în acest capitol de istorie media. Dimpotrivă: sunt validate de presa de establishment la concertul Coldplay la București și binecuvântate de elita țării chiar recent, în buza ultimelor alegeri prezidențiale.

Regizorul devenit mogul de succes și-a spălat reputația pătată de un raport al Curții de Conturi, prin diverse tactici de PR. A lansat filme de propagandă electorală mascată în momente fierbinți, înainte de fiecare rundă de alegeri. Temele sociale abordate de filmele de campanie ale lui Giurgiu – Justiția, Comunismul, Libertatea – au servit de fiecare dată agendei PNL, partid care face un blat istoric cu ceea ce tot ei numiseră Ciuma Roșie.

Jurnaliștii se poziționează politic într-o tabără sau alta. Redacțiile se comportă ca niște haite de câini de luptă, sunt mai agresive decât în epoca atacurilor Ziua sau Academia Cațavencu. Flutură fățiș sloganul “M#ie”, respectiv “Marș” (mai târziu, în contra-replică). Publicul este injectat permanent cu ură și învrăjbit împotriva cuiva: un adversar politic care încurcă planuri.

Ura, extremismul în ambele tabere și propaganda devin constante în noul model economic din media, iar finanțările politice în campanii ating praguri record. Ultimele alegeri prezidențiale au fost cele mai scumpe din istorie. Învrăjbirea a fost profitabilă.

Doar că influența de odinioară a presei tradiționale se erodează, se împarte cu artiști, sportivi, actori, ONG-iști, regizori, oameni de publicitate, scriitori, antreprenori, podcasteri, interlopi, activiști, simpli utilizatori.

Generic numiți „influenceri”, noii actori media ajung să se poziționeze politic și ei, dar mai ales să împrăștie venin din același considerent financiar sau de conservare/acaparare a puterii. Astfel, toată societatea este infestată. Așa se explică de ce noi toți, civili fiind, am ajuns în război unii cu alții, din motive politice (ceva de neînchipuit în perioada de boom a presei). Știință media aplicată cu succes.

Într-o economie ca a României – periferică, pe topogan, care nu produce valoare, importă masiv și trăiește în mare parte din împrumuturi, combinații cu fonduri de afară sau din finanțări de la bugetul de stat – , influencerii de categorie (de la privați la ONG-iști) ajung să coexiste cu pixul politic și/sau afacerile conectate la bugetul de stat, pentru a-și procura contracte, crește afaceri sau îngropa dosarele penale, după caz.

În epocile anterioare, era mai ușor să izolezi sursa finanțării mass-media influente – mogulii aveau o față și un istoric. În epoca influensărelii, greu dibuiești păienjenișul din spate, ca simplu consumator.

URMĂTORUL CAPITOL

Milioanele sunt ca apa: dacă trec pe lângă multe pietre, se curăță. Tranzacția G4 Media-Budeanu nu e „șoc și groază” pe piața media, cum mulți au spus. E un deja-vu, am mai trăit ceva similar în 2006, când Sorin Ovidiu Vântu i-a cumpărat pe Cațavenci, respectiv în 2010, când Bobby Păunescu a cumpărat Evenimentul Zilei și Capital de la elvețienii de la Ringier.

Și totuși, contextul istoric e altul acum. Nu suntem în boom economic precum în epoca marilor moguli, ci am alunecat spre recesiune. Atunci aveam pace, la război ne uitam doar la documentare. Acum, războiul e peste tot și ne atacă direct și usturător la buzunare. Atunci, mogulii o ardeau local. Acum, influența locală nu mai înseamnă mare lucru. În epocile trecute, la capătul celălalt al unei investigații media, știai ce mogul e. Acum, greu știi – ce industrie, ce steag. Poți cel mult descifra, dacă ești din industrie.

Și oricum, totul e fluid. În capitolul de istorie Deep State în care am pășit, totul e fluid, dar în primul rând industria media. Vom mai vedea mișcări interesante, cutremurele sunt posibile. Iar mai multe cutremure, se știe, pot provoca un tsunami

de Larisa Ghițulescu